Astăzi, însemnaţi cu simbolul auster al cenuşii, intrăm în Timpul Postului Mare, începând un itinerar spiritual care ne pregăteşte să celebrăm cu vrednicie misterele pascale. Cenuşa binecuvântată impusă pe capul nostru este un semn care ne aminteşte de condiţia noastră de creaturi pentru a-l urma tot mai mult pe Domnul.
Postul Mare este un drum, este însoţirea lui Isus care urcă la Ierusalim, loc al împlinirii misterului său de pătimire, moarte şi înviere; ne aminteşte că viaţa creştină este o "cale" de parcurs, care consistă nu atât într-o lege de respectat, ci în însăşi persoana lui Cristos, de întâlnit, de primit, de urmat. De fapt Isus ne spune: "Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi crucea în fiecare zi şi să mă urmeze" (Lc 9,23). Adică ne spune că pentru a ajunge cu El la lumina şi la bucuria învierii, la victoria vieţii, a iubirii, a binelui, şi noi trebuie să luăm crucea în fiecare zi, aşa cum ne îndeamnă o frumoasă pagină din Imitaţiunea lui Cristos: "Ia, aşadar, crucea ta şi urmează-l pe Isus; astfel vei intra în viaţa veşnică. Te-a precedat el însuşi, purtându-şi crucea (In 19,17) şi a murit pentru tine, pentru ca şi tu să-ţi porţi crucea şi să doreşti să fii şi tu răstignit. De fapt, dacă vei muri împreună cu el, cu el şi ca el vei trăi. Dacă îi vei fi fost tovarăş în suferinţă, îi vei fi tovarăş şi în glorie" (L. 2, c. 12, n. 2). La Sfânta Liturghie din prima duminică din Postul Mare ne vom ruga: "Dumnezeule Tatăl nostru, prin celebrarea acestui Post, semn sacramental al convertirii noastre, dăruieşte credincioşilor tăi să crească în cunoaşterea misterului lui Cristos şi să-l mărturisească printr-o demnă conduită de viaţă" (Colecta). Este o invocaţie pe care o adresăm lui Dumnezeu pentru că ştim că numai El poate converti inima noastră. Şi mai ales în Liturgie, în participarea la sfintele taine, noi suntem conduşi să parcurgem acest drum împreună cu Domnul; înseamnă a merge la şcoala lui Isus, a reparcurge evenimentele care ne-au adus mântuirea, dar nu ca o simplă comemorare, o amintire a unor fapte trecute. În acţiunile liturgice, Cristos devine prezent prin lucrarea Duhului Sfânt, acele evenimente mântuitoare devin actuale. Există un cuvânt cheie care apare des în Liturgie pentru a indica asta: cuvântul "astăzi"; şi el trebuie înţeles în sens originar şi concret, nu metaforic. Astăzi Dumnezeu revelează legea sa şi nouă ne este dat să alegem astăzi între bine şi rău, între viaţă şi moarte (cf. Dt 30,19); astăzi "Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Mc 1,15); astăzi Cristos a murit pe Calvar şi a înviat din morţi; s-a suit la cer şi şade la dreapta Tatălui; astăzi ne este dat Duhul Sfânt; astăzi este timp potrivit. A participa la Liturgie înseamnă deci a scufunda propria viaţă în misterul lui Cristos, în prezenţa sa permanentă, a parcurge un drum în care intrăm în moartea şi învierea sa pentru a avea viaţa.
